Promisiune

As vrea sa pot reusi, vreodata, dar foarte curand, sa scriu o carte despre mama mea. In viata ei au incaput atatea alte vieti, ca merita o poveste. Cat se poate de reala. Venita dintr-o familie de oameni simpli, de la tara, cu frica de Dumnezeu, dintr-o familie cu noua copii asezati cu mandrete la casele lor, mama a stiut de la parintii ei sa fie demna si iubitoare de oameni. A trait 86 de ani atat de intens si atat de frumos, ca asta nu se poate tine departe de nepoti si de stranepoti, de care era foarte mandra. Simplitatea si bogatia ei sunt atat de speciale si de pline de invataminte si semnificatii. Nu am doar pozele, filmele, atingerile, soaptele, intamplarile in mintea mea. Am toata viata ei, atat de speciala si atat de neuitat. Promit, mama, sa nu las nimic nestiut, nevazut, necunoscut despre tine. Doar asa pot sa ma mai alin. Doar asa pot sa te simt langa mine, asa cum simt acum, cand scriu. Nici nu stiu de ce plang. E un amestec de sentimente in sufletul meu...Stiu doar ca atat de dor imi este de tine.

Miruna

Am promis sa folosesc cuvintele calde care m-au ajutat in momentele grele. Nu toata lumea stie si poate sa consoleze. Cand am pierdut-o pe mama am stiut ca nici eu n-am putut sa o fac pentru altii. Nu se compara cu nimic aceasta pierdere. Nu esti pregatit niciodata pentru asta. Oamenii incearca. Unii reusesc sa aline. E putin, dar important si special. Am promis, Miruna, ca voi folosi cuvintele tale, care m-au alinat intr-o zi de mai...Iti multumesc si acum si daca, doar gandindu-te la mine, vei zambi, eu chiar mi-am facut treaba.

Miruna mi-a scris intr-o seara asta:

'' Bună seara! Iertați-mi ora tarzie la care va las acest mesaj, dar doresc sa va transmit cateva ganduri! Vă mulțumesc personal pentru toata caldura pe care mi-ati oferit-o prin simpla privire blanda si calda a dumneavoastră, pentru cuvintele pline de învățătură si pentru glumele care mi-au descretit fruntea zi de zi și pentru zambetul ce mi-a inseninat diminetile grele! Sper din suflet ca toata caldura pe care o oferiti celor din jur sa se întoarcă in sufletul dumneavoastră si sa il aline, astazi fiind trist! Va transmit cea mai calduroasa imbratisare si va doresc multa putere si sa zambiti vesnic, sa molipsiti oamenii cu el ca de fiecare data! Seara linistita!''

 Cat de mult inseamna, uneori, un gand de seara...Multumesc!

2019, dupa 15

Ce inceput de an...Cata tristete in primele trei luni. Cata agonie in urmatoarele. Persoane dragi "pierdute" in lacrimi, dincolo de niste triste morminte...Am incercat sa scriu, dar nu am reusit pana azi. Credeam ca pierderea matusii dragi, in 15 februarie, mi-a pus capac sau a lasat fara capac lacrimile curgand. Nici nu ma dezmeticisem bine, ca pe 19 martie a plecat mama. Asta a schimbat totul si nimic nu mai este ca la inceput. Intr-o nebuna invalmaseala in mintea mea, vad poze, filmulete, amintiri din memorie, atingeri, soapte, respiratii. E ca intr-un cerc din care, cu siguranta, nu voi mai iesi niciodata. Si numaratoarea are alta semnificatie acum. Am ajuns azi la 15 si de-asta am ajuns sa scriu aici. Ma indeamna, ma imbie la scris...Mi-e tare dor de mama si astept, in zadar, de 15 saptamani. Azi am gatit, asa cum am facut cand am asteptat-o de la spital...Stiu ca nu mai vine si totusi astept ceva...Raman cu dorul.

Prezentatoare

Ce dor mi-a fost sa scriu ceva pe aici...Timpul dicteaza, uneori, in favoarea altor activitati. Ne indreptam cu pasi repezi spre inca un final de an. Altadata, aveam mai mult timp de scris. Sau poate mai mult chef. O sa incerc sa grupez actiunile din ultimele luni si sa mai postez cate ceva dragut. O dezamagire ma urmareste, totusi. Am fost prezenta, ca in ultimii ani, la o manifestare de poezie si muzica, in orasul natal. E vorba despre un act de cultura, pana la urma. Sa promovezi cultura, prin incultura unei obscure prezentatoare, a fost o mare dezamagire. Poate reusesc sa aflu cum de a ajuns acolo. Tocmai ea. Am revenit in forta, cu ochiul critic...Ups...Nu asta am vrut. Asta a iesit. Pe curand.

IMPOZITE, BIRURI SI TAXE

Adrian Paunescu, mai actual ca niciodata

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm “Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul.