COLINDE

Cand poate e prea devreme sa se intample niste lucruri, acelea refuza sa se...intample. Am trait un sentiment de deznadejde aseara si caut sa-mi explic fenomenul. Eram atat de entuziasmata ca ma pot relaxa, in sfarsit, dupa o perioada pe cat de grea, pe atat de incerta. Mi-am luat bilet la un spectacol de colinde. Toti ai mei aveau un alt program, nepotii nu mai aveau bani suficienti, fiecare avea "agenda" ocupata. Recunosc ca si  in mintea mea a aparut intrebarea daca nu cumva e prea devreme. Daca nu cumva nu voi simti la fel ca atunci cand e putin mai frig si chiar se apropie perioada de colindat. Am hotarat totusi sa ma duc pentru ca-mi place la nebunie... Am ajuns la sala de spectacol, dar dezamagirea a fost ca am primit banii inapoi pe bilet pentru ca spectacolul fusese anulat. M-am speriat doar la gandul ca artistul ar fi patit ceva. Din fericire, el era bine. Eu m-am simtit foarte rau. Dezamagita. Nu se vandusera prea multe bilete. Nici nu pot sa-mi explic. Lumea nu a mai fost interesata. Sau nu mai exista deloc putere financiara. Sau ne-am invatat cu toate prostiile transmise gratis pe toate posturile de televiziune (desi nici acolo nu e nimic gratis, pentru ca suntem platitori de abonamente). Inca nu am puterea sa ascult un colind. Mi-as fi dorit atat de mult sa se intample aseara...

23 NOIEMBRIE

Aceeasi zi si vesela si trista. Doar pentru a nu mai deschide rani vechi, de douazeci de ani, vorbesc azi despre partea vesela. Azi e ziua de nastere a jumatatii mele. Si nu pot sa nu-i urez si aici un sincer LA MULTI ANI ! Ma bucur ca am reusit sa-mi mai revin, si de aceasta data. Ma bucur ca Ioana m-a ajutat azi cu partea dulce si a facut singura un tort pentru TATI. Asadar, draga TATI, sa fii sanatos si sa stii ca te iubim mult !

Asteptand o AMBULANTA

Numai asa iti dai seama cat esti de mic. Si mai ales cat esti de neinsemnat. Suferi in tacere, suferi in lacrimi, suferi de frica...Si cand nu se mai poate, crezi ca mai ai o sansa: sa chemi AMBULANTA si sa speri ca vei gasi o rezolvare. Suni. De fapt, nu suni tu, ci altcineva, drag, de langa tine. Si-ti dai seama cat sufera si el dupa tonul vocii cu care trebuie sa explice, de doua ori, pe acelasi apel, din ce motiv suni acolo. Si astepti. Esti constient ca nu esti singurul care are nevoie de ajutor. Trece o ora si starea de rau se amplifica. Te simti atat de aiurea...Se mai da un telefon si se intreaba daca mai dureaza. Se pare ca sunt multe solicitari. Continua asteptarea. Mai trec alte minute si apare, in sfarsit, echipajul. Foarte obosit, stresat, irascibil. Spui ca ai o stare de rau general, ameteli si stare de voma, o durere intensa si inexplicabila in mana stanga si o durere in piept si esti apostrofat ca ai prea multe probleme. Si trebuie sa te hotarasti asupra uneia. Nici nu mai stii pe ce lume esti cand deja ti s-a luat tensiunea, temperatura si ti s-a verificat si glicemia. Mai primesc o intepatura cu un analgezic si un antivomitiv. Punct. Totul e in limite normale. Echipajul pleaca si eu parca nu-mi mai simt mana stanga. Cu cea dreapta reusesc sa butonez ceva la calculator si sa incerc o rezervare online la un medic specialist. Pentru momentul cand ma voi putea ridica pe picioarele mele. La AMBULANTA se rezolvase.

5 NOIEMBRIE CU TRISTETE

S-au implinit doi ani de la plecarea POETULUI meu de suflet. Mi-e dor si mie de el, dar am avut inspiratia (cam ciudata atunci) sa inregistrez niste interviuri cu el, prezentate la TV. Le mai urmaresc cand vreau sa-l mai vad sau sa-l mai aud. Desi am vocea lui bine intiparita in minte. Si in suflet. Postez o poezie trista, de final. Sau de inceput.

Adrian Paunescu- De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi,

Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gândul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorându-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscând ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viata, înca niste ani
Si tarii mele minima dreptate.

31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta

5 NOIEMBRIE CU BUCURIE

Azi sarbatorim majoratul casniciei. Nu e momentul vreunui bilant, pentru ca mai avem multe de spus impreuna. Suntem doar fericiti si pe deplin impliniti. O avem pe Ioana, cea mai importanta realizare a noastra. Ne avem unii pe altii si asta ne-a facut puternici. Suntem fericiti pentru ca ne-am respectat si ne-am iubit. Si o mai facem inca ! LA MULTI ANI !

P.S. Ioana tot face poze "in trei" si in ziua aniversarii casatoriei ne mai daruieste cate o rama (minunate lucruri gaseste pentru noi !) cu instantanee din viata noastra. Si azi am primit una ! Multumesc, pui !