Ce inceput de an...Cata tristete in primele trei luni. Cata agonie in urmatoarele. Persoane dragi "pierdute" in lacrimi, dincolo de niste triste morminte...Am incercat sa scriu, dar nu am reusit pana azi. Credeam ca pierderea matusii dragi, in 15 februarie, mi-a pus capac sau a lasat fara capac lacrimile curgand. Nici nu ma dezmeticisem bine, ca pe 19 martie a plecat mama. Asta a schimbat totul si nimic nu mai este ca la inceput. Intr-o nebuna invalmaseala in mintea mea, vad poze, filmulete, amintiri din memorie, atingeri, soapte, respiratii. E ca intr-un cerc din care, cu siguranta, nu voi mai iesi niciodata. Si numaratoarea are alta semnificatie acum. Am ajuns azi la 15 si de-asta am ajuns sa scriu aici. Ma indeamna, ma imbie la scris...Mi-e tare dor de mama si astept, in zadar, de 15 saptamani. Azi am gatit, asa cum am facut cand am asteptat-o de la spital...Stiu ca nu mai vine si totusi astept ceva...Raman cu dorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu