2019, dupa 15

Ce inceput de an...Cata tristete in primele trei luni. Cata agonie in urmatoarele. Persoane dragi "pierdute" in lacrimi, dincolo de niste triste morminte...Am incercat sa scriu, dar nu am reusit pana azi. Credeam ca pierderea matusii dragi, in 15 februarie, mi-a pus capac sau a lasat fara capac lacrimile curgand. Nici nu ma dezmeticisem bine, ca pe 19 martie a plecat mama. Asta a schimbat totul si nimic nu mai este ca la inceput. Intr-o nebuna invalmaseala in mintea mea, vad poze, filmulete, amintiri din memorie, atingeri, soapte, respiratii. E ca intr-un cerc din care, cu siguranta, nu voi mai iesi niciodata. Si numaratoarea are alta semnificatie acum. Am ajuns azi la 15 si de-asta am ajuns sa scriu aici. Ma indeamna, ma imbie la scris...Mi-e tare dor de mama si astept, in zadar, de 15 saptamani. Azi am gatit, asa cum am facut cand am asteptat-o de la spital...Stiu ca nu mai vine si totusi astept ceva...Raman cu dorul.

Prezentatoare

Ce dor mi-a fost sa scriu ceva pe aici...Timpul dicteaza, uneori, in favoarea altor activitati. Ne indreptam cu pasi repezi spre inca un final de an. Altadata, aveam mai mult timp de scris. Sau poate mai mult chef. O sa incerc sa grupez actiunile din ultimele luni si sa mai postez cate ceva dragut. O dezamagire ma urmareste, totusi. Am fost prezenta, ca in ultimii ani, la o manifestare de poezie si muzica, in orasul natal. E vorba despre un act de cultura, pana la urma. Sa promovezi cultura, prin incultura unei obscure prezentatoare, a fost o mare dezamagire. Poate reusesc sa aflu cum de a ajuns acolo. Tocmai ea. Am revenit in forta, cu ochiul critic...Ups...Nu asta am vrut. Asta a iesit. Pe curand.

IMPOZITE, BIRURI SI TAXE

Adrian Paunescu, mai actual ca niciodata

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm “Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul.

Televiziunea publica

Ce experienta interesanta am trait pe final de an in televiziunea publica, pentru prima data in interior, in studioul emisiunii CASTIGA ROMANIA. Experienta, chiar si ca sustinator, a fost una interesanta si chiar captivanta. ca o chemare...De vazut continuarea si in prima zi a anului 2018. Pana atunci, tuturor un calduros

LA MULTI ANI!

5 noiembrie

Incerc sa unesc bucuria cu tristetea. Se pare ca am reusit! Sarbatoresc 23 de ani de casatorie la Sala Palatului, la comemorarea poetului meu de suflet, Adrian Paunescu, la trecerea a sapte ani de la plecare...Amestec de sentimente si trairi, rememorate dupa 32 de ani de absenta, dar prezenta. Pentru cine nu a inteles sau nu a cunoscut fenomenul de masa Cenaclul Flacara, e greu de inteles. Am trait emotie si am respirat in aproape opt ore ca si cum ar fi fost o secunda. Raman constanta in sentimente si ma bucur ca nu am imbatranit degeaba!

„De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.

 Adrian Păunescu - 31 0ctombrie 2010