Privind printr-o lacrima

Ati privit vreodata prin propria lacrima ? Apare o imagine mai clara, o lume mai curata...Sau spun asta doar pentru ca miopia mea imi face figuri de la o vreme incoace ? Poate ca nu. Dar solutia nu este sa plangem, doar ca sa privim lumea din jurul nostru. De curand am fost la o sedinta cu parintii si profesoara care a completat sedinta (desi era, de fapt, personajul principal) ne-a facut o invitatie careia nu i-am putut da curs decat azi, cand am fost, in sfarsit, putin mai libera. Ne-a dat un exemplu de viata in persoana lui NELSON MANDELA. Credeam ca am citit destul despre el si cu cat o faceam mai mult, cu atat il admiram mai mult. Invitatia profesoarei a fost sa vizionam filmul INVICTUS. L-am gasit repede pe net. Tocmai mi-am privit lumea prin propria lacrima. Va invit sa-l vedeti. E invitatia la IERTARE. Ceea ce face bine acum, inaintea SARBATORILOR. Si nu strica acum, pe final de an, sa fim buni si iertatori. Toate gandurile mele bune pentru toti cei care veti citi !

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

CLOPOTUL REÎNTREGIRII

ADRIAN PĂUNESCU

Bat clopote cantand reintregirea
Si sufletul ia foc in clopotari
Intai decembrie ne e unirea
Si stralucirea Romaniei Mari
Mihai Viteazul intra-n catedrala
Si are harta Daciei in maini
Intr-insul Burebista se rascoala
Si-apoi pe vatra lui se nasc romani

Cat flamura ros-galbena-albastra
Ne este prag si steag si ideal
Veniti romani, veniti la Mecca noastra
Veniti la Alba Iulia-n Ardeal

Si iar incepe clopotul sa bata
Si sangereaza sutele de ani
In osul natiei se-aude-o roata
Muscand din Horea, Closca si Crisan
Si iar la Alba Iulia ni-i flancul
Pe care ardem si ne batem toti
Cand dinspre Apuseni rasare Iancu
Ca un Isus Cristos cu chip de mot

Dar e un an care nicicand nu trece
Un an pe care-n veci il vom dori
O mie noua sute optsprezece
Al nostru an de fiecare zi
Ne fie el de-a pururea an-noul
In lupta cu problemele de azi
Cantam din Alba Iulia eroul
Pe reintregitorul cel viteaz.

Prima zapada

Nimic nu prevestea dimineata asta ... Parca ma bucurasem prea mult de albul zapezii, intr-o lume din ce in ce mai mizerabila. N-am crezut si n-am dorit sa traiesc asemenea clipe. Am mai spus-o si pe aici, de atatea ori, ca trebuie sa pretuim fiecare secunda a vietii si sa lasam lucrurile sa vina de la sine. Sa nu fortam nota.. Sa fim, in primul rand, calmi. Nu avem solutii in momente grele. Azi am aflat si azi s-a terminat. In primele momente ale zilei, am aflat ca mi-a murit un student. Era in ultimul an de facultate si portile erau deschise pentru un tanar de 22 de ani. Azi i s-au deschis Portile Raiului cred. Pentru ca azi a fost si inmormantarea. Am participat, alaturi de colegii lui si de o mare de oameni, de prieteni, la ceea ce  nu poate fi decat trist...Nu e usor sa-ti conduci pe ultimul drum un student. Trecerea i-a fost usoara, in somn. Rezultatele analizelor au "spus" ca era perfect sanatos. Si totusi, inima lui a cedat. Nu stim niciodata ce urmeaza in viata noastra. Ea trebuie traita frumos si pentru RADU STEFAN, daca ea s-a terminat acum, tot acum va continua prin noi. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, draga RADU !

23 NOIEMBRIE

Toate gandurile bune, toata dragostea si afectiunea mea, pentru JUMATATEA mea. Azi e ziua lui de nastere si de douazeci si unu de ani incoace e tot timpul trist, cand noi incercam sa-l inveselim putin. De ziua lui de nastere, acum douazeci si unu de ani, a pierdut-o pe mama lui. E o zi importanta pentru noi, fetele lui, dar si trista in acelasi timp. Pentru ambele situatii noi ii suntem aproape si-l iubim. LA MULTI ANI, PAPI !

KIKI si PACO. SAU IUBIREA ETERNA

N-am crezut vreodată că o pasăre se poate dovedi o atat de devotată mamă. Povestea mea începe cu foarte mult timp în urmă. Ioana mea îşi dorea foarte mult un sufleţel. A spus că poate fi o surioară, un frăţior sau un animăluţ sau o pasăre. N-a fost să fie decât ultima variantă. Pentru că am dezbătut îndelung problema într-un consiliu de familie, am ales: Ioana a primit de ziua ei un peruş. S-a numit COCA. Şi pentru că nu era uşor să fie singură în colivie, a primit un partener. Pe MIKI. COCA a fost parte din familia noastră timp de şase ani. Când am pierdut-o, am crezut că nu ne vom reveni din tristeţe. Într-o zi de PAŞTE, probabil chemată de trilurile triste ale fetiţei noastre, ne-am trezit la fereastră cu un peruş nerevendicat niciodată. Era o fetiţă pe care noi am numit-o KIKI. La scurt timp am pierdut-o şi pe MIKI. Toată familia suferea. Nu e uşor şi cine are un sufleţel de companie, oricât de mic ar fi el, înţelege ce vreau să spun. Pentru KIKI am achiziţionat un partener, pe PACO. Când credeam că ne-am liniştit, KIKI s-a îmbolnăvit. A avut o tumoră care s-a dovedit a fi nepericuloasă şi totul a luat o întorsătură, pe cât de spectaculoasă, pe atât de fericită pentru mulţi. KIKI a depus prima serie de 4 ouă din care au ieşit patru pui minunaţi.

Primele ouă şi primul ivit

Patru sufleţele

                                      Cei patru fantastici, aşa cum au fost numiţi se numesc:
GINGER (PRIMUL IVIT turcoaz), CHILLI (gălbior); KIRI (verzişor), TWEETY (albastrel)

Bine dezvoltaţi şi îngrijiţi, nu ?

A doua serie de pui a insemnat depunerea a 6 noi ouşoare din care au ieşit cinci mândri peruşei. Primul  a ieşit din ou în ziua de Sfâta Maria, aşa că a primit numele MARI şi e bine şi sănătos la mine acasă, împreună cu primii patru, de care Ioana nu s-a putut despărţi. Pe ceilalţi patru (din a doua serie) i-am oferit  acelora care i-au dorit. Ioana ţine permanent legătura cu noii proprietari, astfel încât să se asigure că sunt bine îngrijiţi şi iubiţi. Când am reuşit să ne mai tragem sufletul, am constatat că în cuib apar alte ouă. Şi nu au fost decât 8 !!!! A treia serie de pui din iunie încoace. Am fost la magazinele care comercializează astfel de păsări. Nu ştiam dacă am procedat corect în îngrijirea pe care o oferim prietenilor noştri. Suntem un caz unic cred, cu asemenea efectiv (11), de la o singură mamă. Ideea de a scrie despre prietenii noştri a venit azi, când postam ceva pe acest blog şi când cei mici (din cei 8 au ieşit doar doi, care se numesc GOM şi UBI) stăteau liniştiţi sub mângâierile mele pline de admiraţie şi iubire. Am vrut să vă împărtăşesc povestea dragilor mei, KIKI şi PACO.

KIKI(verde) ŞI PACO, CEI MAI DEVOTAŢI PĂRINŢI

GOM (albastru) şi UBI, ÎN TIMP CE EU POSTEZ....

VĂ IMAGINAŢI CÂTE POZE AVEM CU EI ? M-am rezumat la câteva. Mi-e tare drag de ei. Sper că pentru ultimii să găsim persoanele potrivite. Dacă vom putea să ne despărţim de ei...GOM încă depinde de ciocul mamei lui iubitoare.