VACANTA ACTIVA

Promit sa revin aici, cat pot de repede, in binemeritata si multasteptata vacanta.

URARE PENTRU ABSOLVENTII 2013

La 9 mai 1502, Cristofor Columb pornea în a patra şi ultima călătorie spre "lumea nouă". Oriunde aţi călători, amintiţi-vă mereu sfatul pe care l-a primit cand a pornit în prima dintre aventuri : " pluteşte drept înainte....şi dacă Pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va creea înadins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala".
Şi dacă, navigând poate pe un vas de croazieră nu găsiţi portul potrivit în care să debarcaţi, nu uitaţi de unde aţi plecat. Reveniţi pe Pământ. Nu disperaţi. Aici circulă trenuri...Şi dacă în gara voastră n-a oprit încă un tren sau dacă aţi ajuns când tocmai pleca sau dacă aţi aşteptat şi nu a mai venit, nu disperaţi...Aveţi şansa să zburaţi. Şi vă doresc să zburaţi...

Toate gândurile bune pentru toţi absolvenţii 2013, dar cu unul mai multe pentru ai mei !

Bine te-am gasit, Olanda!

Am evadat la propriu intr-o lume noua. E multa liniste, ceea ce cautam de multa vreme. E greu departe de casa, pentru ca mi-e dor de ce e acolo important pentru mine...Exista in lumea asta liniste. Se poate, deci ! Exista in lumea asta relaxare. Deci, se poate ! Exista in lumea asta respect si cumintenie sufleteasca (nu stiu ce o fi asta, dar asa mi-a venit sa scriu). Aici lumea canta pe strada (in surdina bineinteles), fluiera, se zambeste mult...Lalelele zambesc ca si cum cineva ti-ar ura "Bun venit !". Tara e in sarbatoare. Se pregateste intronizarea....Ce moment istoric....Ce sansa a vietii mele. Toate gandurile bune de aici, din Haga !

LA MULTI ANI, COPILE DRAG !

Nu-mi gasesc cuvintele la timp ca sa-i transmit cat de mult o iubesc... As inventa cuvinte pentru ea, dar as spune mereu acelasi lucru. E copilul pe care si l-ar dori orice parinte. E minunea din viata noastra. E IOANA ALEXANDRA, copilul nostru drag. LA MULTI ANI, COPILE DRAG ! Mami&Tati

Viaţa ca un fir de aţă

A trecut o săptămână de la un eveniment care m-a intristat si care, pentru a câta oară m-a făcut să înţeleg că suntem neputincioşi în faţa unor situaţii. Că oricât de mult am vrea să ajutăm, să schimbăm ceva, nu este posibil mereu. Am cunoscut suferinţa unui om care suferea vazându-şi tatăl suferind. L-am văzut plângând de nenumărate ori de neputinţa care îl copleşea. Ştiam că n-am să-l pot ajuta decât cu câteva cuvinte de încurajare. Mi-a cerut ajutorul şi i l-am dat, atât cât am putut eu. Era împovărat de situaţia tatălui şi se lupta cu timpul pentru a termina cu bine ceea ce începuse cu câţiva ani în urmă. Se pregătea de finalizarea studiilor şi i-a promis tatălui că se va face inginer. A venit plângând şi mi-a spus că nu mai vrea decât să-l facă fericit pe tatăl lui. După susţinerea proiectului de diplomă a plecat în grabă la spitalul unde îl aştepta tatăl cu veşti. I-a spus că a terminat, că e inginer, că totul o să fie bine...Tatăl primise vestea cea mare.Era fericit. Fiul era dărâmat de durere. Nici nu s-a putut bucura. Nici nu a avut timp. Până seara, tatăl s-a stins. Ca un fir de aţă.