Tristete

Mi-era dor sa scriu...A trecut atat de mult timp. Nu ca nu as fi avut inspiratie, dar m-au coplesit intamplarile sau, mai bine zis, necazurile din ultima perioada. Am pierdut un coleg foarte apropiat si ma intreb si acum daca este adevarat. M-a bulversat mult faptul ca omul asta a presimtit ca i se apropie sfarsitul. Era foarte bolnav si, in ciuda acestui lucru, a refuzat ajutorul medical salvator si a fost prima persoana pe care am auzit-o spunand: "abia astept sa vad cum este dincolo". Am rezolvat o mare parte din lucrurile pe care m-a rugat sa le rezolv, stiind ca va pleca. Ieri am povestit despre el. Nu am mai avut emotii, nu am mai plans, fapt ce-mi demonstreaza ca sunt puternica. Asa i-am promis ca o sa fiu. E foarte trist la birou si ma uit cum nimeni nu mai intreaba, nimeni nu mai vorbeste despre el...Semn ca viata merge inainte, asa cum e ea, cu bune, cu rele....

MAMA

Azi este ziua de naştere a mamei mele. Aş fi vrut sa pot scrie intr-o nota mai optimista. Dar sunt foarte abatută pentru că dânsa se simte de ceva timp foarte rău. Azi a implinit 78 de ani si as fi vrut sa fie o aniversare foarte veselă. Dar noi suntem doar optimişti. E o stare de rău pe care cineva foarte drag i-a indus-o. Cu bună ştiinţă. Eu mă intreb azi, la ce ne ajută să acumulam ură, să ne răzbunăm (vorbesc de cine poate face asta !), să-l vedem pe cel care cândva ne-a fost drag că suferă şi se stinge, puţin câte puţin…Ce urmează ? Nimic nu poate recupera timpul care se pierde inutil, pe ultima sută de metri…Eu îi doresc mamei mele sa fie sănătoasă mulţi ani înainte şi cât de mult s-ar putea să respecte toate indicaţiile medicale : fără supărări majore, fără griji…
LA MULTI ANI , MAMA !
03.08.2010

Despre prietenie

Când eram doar cu puţin mai tânără, un coleg mi-a atras atenţia că folosesc mult prea des cuvântul PRIETEN. Aproape că m-a intrigat observaţia lui. Am analizat mult timp ceea ce făcusem şi spusesem atunci. Cu timpul, “prietenii” de atunci s-au cernut. Şi s-a tot redus numărul lor. Colegul acela a avut dreptate. Poate e şi vina mea. Niciunul nu mi-a spus că greşesc. Şi mai ales unde. Eu îndrăznesc să compar PRIETENIA cu MUZICA. Îi vrei aproape pe prieteni, ca atunci când vrei să asculţi o anumită muzică, la un moment dat. Nu poţi fi “sufocat” de prieteni. Şi vorbesc aici de cei adevăraţi. Prietenul e cel care te ascultă când ai chef să povesteşti, dar care, a doua zi, ştie exact ce i-ai spus. Cel care uită nu poate fi prietenul de care ai nevoie. Prietenul e cel care sau îţi spune tot, sau nu spune NIMIC. Prietenul e cel care are încredere în tine, nu cel care nu are. PRIETENIA e la tot pasul, depinde de noi când suntem dispuşi să primim “acordurile”…PRIETENIA se ascultă pe CD-playerul sufletului. Se trăieşte. Sau nu.
19 oct.2009

Clepsidra

V-ati pus vreodata intrebarea daca viata noastra poate fi comparata cu o clepsidra? Eu ma gandesc ca da. Clepsidra e intoarsa, de cate ori vrem, pentru a ne arata cum se scurge timpul...Am in fata zilnic doua clepsidre care se “rasucesc” la comanda.....Simt uneori nevoia sa ma joc cu ele. Cred ca unii oameni se inseala in privinta noastra si “prind” in mainile lor viata noastra ca pe o clepsidra. E ca si cum ne-ar controla. Sau ca si cum ne-ar “dirija”. Sau ca si cum ar crede ca asa este. Si ne intorc de cate ori simt asta, pentru ca asa se simt ei mai bine. Si zambesc. Nu cred ca au dreptul asta. Cel mai bine ar fi sa dea cu ea de pamant. Ar fi o rezolvare, pentru ca oricat rau ne-ar putea face, voit sau nu, un singur lucru trebuie sa stie: nisipul suntem noi. Si oricat de mult ar sufla spre el, oriunde ne putem imprastia, dar tot noi suntem...Si nu disparem asa de usor...

2 feb.2010

De ce sa nu fim MEDIOCRI

Uneori, mediocritatea face bine. Doar pentru aceia care se simt mediocri. Scriam, nu de mult, ca o perioada dificila din viata mea, putea sa duca la ceva extrem de neplacut. Si asa s-a intamplat. M-am imbolnavit. Teoretic, n-ar trebui sa arat cu degetul catre nimeni. Practic, se stiu aceia care "au pus umarul " la asta. Dar nu despre ei vreau sa vorbesc. M-am vindecat. De boala si de "binevoitori". M-am straduit in toata activitatea mea de aproape douazeci de ani, sa fac lucrurile cat mai bine, cat mai "ca la carte". Am crezut ca am reusit. Mi-am dat seama, acum vreo doua luni, cand eram la limita dintre VIATA si MOARTE, ca lucrurile nu stau chiar asa. Am devenit dintr-o data mai inteleapta. Am lasat de prea multe ori sa treaca de la mine, am incercat sa fiu indulgenta. Si asa cred ca am cazut si eu in mediocritate. Ce m-as fi facut eu, dar mai ales familia mea, daca, la peste 500 km distanta de casa, acolo unde ma aflam in concediu, ECHIPA MINUNATA DE MEDICI pe care am avut norocul s-o intalnesc, ar fi fost o echipa de medici mediocri ? Cu siguranta NIMIC, pentru ca azi nu as fi mai existat. Asa ca, daca DUMNEZEU mi-a mai dat o sansa, vreau sa o fructific prin a nu accepta MEDIOCRITATEA.

19 0ctombrie 2009

1