RMN

Nu stiu altii cum mai sunt, dar eu, cand ma gândesc la stările mele din ultima vreme, mai că-mi vine să sar de bucurie, pentru că în urma unei investigaţii cu magneţi (cum îmi place să spun pe scurt despre REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ) se pare că am un creier de invidiat. Adică totul e normal (deocamdată verificată doar partea cerebrală), dar stările mele sunt aceleaşi. Şi atunci cum să fiu bine dacă totul e ok pentru unii şi pentru mine mai mult decât groaznic...Pentru cine e curios să ştie, deşi nu doresc nimănui să ajungă la astfel de investigaţii, testarea în sine presupune doar semnarea unui acord între părţi. Şi curioasă din fire, găsesc în formularul cu pricina, informaţia că e posibil ca, în timpul investigaţiei, să fie necesară administrarea substanţei de contrast. Pun întrebarea în ce condiţii se întâmplă asta şi asistenta, foarte amabilă şi potrivită pentru un spital privat (că altfel nu prea ai curaj şi în care am ajuns ca asigurat, deci cu costuri compensate) îmi spune că numai dacă medicul consideră că vrea să vizualizeze ceva neclar în imagine, se va întâmpla asta. Procedura poate dura până la 20 minute. În orice moment se poate întrerupe aceasta (procedura) sau dacă tu nu suporţi zgomotele (care nu sunt atât de puternice pe cât am fost eu informată)şi ai posibilitatea să "atenţionezi" sau dacă este necesară administrarea substanţei de contrast. Înţelegeţi că nu ştiu când au trecut cele 20 de minute, pentru că am stat cu sufletul la gură să nu cumva să i se pară doctorului ceva pe acolo...Se pare că nu e nimic anormal, doar eu mă mai consider uneori aşa, când mă simt sau prea obosită, sau prea stresată. Aşa că acum sunt în căutare de remedii pentru stres. Dacă cineva are o reţetă, abia aştept să o încerc. Sănătate tuturor !

1 DECEMBRIE

Intrebari pentru presedintele meu. Acela care va urma.

Am fost intrebata saptamana asta de cateva ori daca am fost la vot si pe cine am votat. Am raspuns afirmativ la prima intrebare, fara sa dau numele celui "stampilat". Am primit o lectie inainea votului de la fiica mea care inca nu are drept de vot. Mi-a spus ca daca ar putea sa voteze, ar stii foarte bine ce are de facut.A venit si cu argumente (ca nu degeaba face debate !). Toate argumentele ei stateau in picioare. Eu n-am fost in stare sa fac o asemenea analiza. Sau poate m-am saturat de analizele altora expuse excesiv pe la diverse posturi de televiziune. Eu parca nu mai stiu ce am de facut. Eu as alege un presedinte care sa-mi raspunda afirmativ la urmatoarele intrebari :
1. Intr-o tara in care am trait si pe care am iubit-o cu un patriotism firesc, zic eu, pot sa traiesc decent ?
2. In tara in care avansez in varsta, pot sa raman un sprijin, macar moral,  pentru copilul meu ?
3. Poti tu, presedinte al tarii mele sa-i oferi copilului meu sansa sa traiasca in tara in care s-a nascut ?
4. Poti tu, presedinte al tarii mele, sa ma faci sa-mi fac in continuare datoria la locul de munca cu pasiune si daruire, asa cum ar trebui sa se intample ?
5.  Poti tu, presedinte al tarii mele, sa ma faci sa nu ma simt umilita cand solicit un credit la banca, desi am parcurs toate treptele posibile de scolarizare in tara asta (si ar trebui sa am un salariu decent) si n-ar trebui sa-mi fac griji pentru nevoile firesti ?
6. Poti tu, presedinte al tarii mele, sa ma faci sa gasesc in sistemul sanitar romanesc, de care vei fi responsabil, raspunsuri la intrebarile care nu au inca raspunsuri ?
7. Poti tu, presedinte al tarii mele, sa-i raspunzi afirmativ mamei mele ca ar fi putut supravietui in tara asta, cu pensia pe care o are, daca nu ar fi avut un sprijin in copiii ei ?
8. Poti tu, presedinte al tarii mele, care vei fi si presedintele meu, sa nu promiti ceva ce nu poti sa faci ?

P.S. Tocmai am urmarit o emisiune TV care m-a intrigat si acesta e motivul pentru care am indraznit sa pun asemenea intrebari. Dar cum blogul meu nu este citit decat de apropiati, stau linistita ca nu va avea niciunul ocazia sa raspunda. Si nici eu ocazia sa-i aflu vreodata raspunsurile. Problemele de sanatate cu care m-am confruntat in ultima vreme m-au ingrijorat si poate si asta e motivul acestei postari. 

Poetul inimilor noastre. Si al meu. ADRIAN PAUNESCU

Desi plecarea lui din lumea asta coincide cu un moment special din viata mea, nu pot sa trec peste asta. Poetul va avea un loc important in inima mea. Si chiar daca se implinesc patru ani de la plecarea lui, el este viu in mintea mea si sunt fericita ca am reusit sa-i fac pe multi sa-l citeasca, macar si in ultimii ani. Nu cred ca pot spune mai mult. O prietena virtuala i-a dedicat o poezie. Semn ca el va ramane permanent printre noi. Si daca vom avea noroc poate, intr-o lume de noi nestiuta inca, ne vom regasi si vom vedea....

20

Acum 20 de ani, la ora aceasta, imi admiram emotionata rochia de mireasa. Se apropia momentul asteptat. Aveam emotii si era firesc sa fie asa. De atunci am strabatut impreuna 20 de ani de casnicie fara cusur. Trairile profunde nu au nevoie de multe cuvinte. Dar simt nevoia sa spun ca-i multumesc partenerului meu de viata pentru cea traita in ultimii 20 de ani. Ca sunt implinita, asa cum am mai scris aici, pe toate planurile. Ca-i multumesc fiicei mele ca este ingaduitoare cu parintii nascuti in alta vreme si-n alte vremuri. Si cu aceasta ocazie ii transmit ca-i tin pumnii pentru competitia la care urmeaza sa participe, departe de casa. Sper sa-mi rezolv repede problemele de sanatate care m-au tinut departe de blogul meu si promit sa povestesc in fiecare an ce mai este nou. In viata mea. LA MULTI ANI, DRAGII MEI !