sâmbătă, 6 decembrie 2014

RMN

Nu stiu altii cum mai sunt, dar eu, cand ma gândesc la stările mele din ultima vreme, mai că-mi vine să sar de bucurie, pentru că în urma unei investigaţii cu magneţi (cum îmi place să spun pe scurt despre REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ) se pare că am un creier de invidiat. Adică totul e normal (deocamdată verificată doar partea cerebrală), dar stările mele sunt aceleaşi. Şi atunci cum să fiu bine dacă totul e ok pentru unii şi pentru mine mai mult decât groaznic...Pentru cine e curios să ştie, deşi nu doresc nimănui să ajungă la astfel de investigaţii, testarea în sine presupune doar semnarea unui acord între părţi. Şi curioasă din fire, găsesc în formularul cu pricina, informaţia că e posibil ca, în timpul investigaţiei, să fie necesară administrarea substanţei de contrast. Pun întrebarea în ce condiţii se întâmplă asta şi asistenta, foarte amabilă şi potrivită pentru un spital privat (că altfel nu prea ai curaj şi în care am ajuns ca asigurat, deci cu costuri compensate) îmi spune că numai dacă medicul consideră că vrea să vizualizeze ceva neclar în imagine, se va întâmpla asta. Procedura poate dura până la 20 minute. În orice moment se poate întrerupe aceasta (procedura) sau dacă tu nu suporţi zgomotele (care nu sunt atât de puternice pe cât am fost eu informată)şi ai posibilitatea să "atenţionezi" sau dacă este necesară administrarea substanţei de contrast. Înţelegeţi că nu ştiu când au trecut cele 20 de minute, pentru că am stat cu sufletul la gură să nu cumva să i se pară doctorului ceva pe acolo...Se pare că nu e nimic anormal, doar eu mă mai consider uneori aşa, când mă simt sau prea obosită, sau prea stresată. Aşa că acum sunt în căutare de remedii pentru stres. Dacă cineva are o reţetă, abia aştept să o încerc. Sănătate tuturor !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu