miercuri, 30 noiembrie 2016

5 noiembrie

Am vrut sa scriu ceva pe facebook. Mi s-a parut impactul prea mare, in raport cu trairile mele. Scriu doar ca sa ma eliberez. Pentru mine si pentru putinii mei cititori de pe blog. Ziua de 5 noiembrie are niste semnificatii, de acum, uluitoare, pentru mine. E ziua casatoriei mele. As fi vrut sa ramana o zi vesela cu multe amintiri frumoase. De 22 de ani un OM ma suporta langa el, cu bunele si cu relele mele. Vorba Ioanei, "cum ai suportat-o, tati, atatia ani " ? Uite ca am reusit. Impreuna, la bine si la greu. Apoi, in alta zi de 5 noiembrie, am aflat minunata veste (despre care am mai scris) ca se intamplase minunea mult asteptata. Fina mea astepta un copil. Si finutul meu drag e acum un flacaut in toata regula. Vestea trista a mortii poetului meu de suflet, Adrian Paunescu, a venit ca un traznet. Intr-o zi de 5 noiembrie a murit. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca o zi e sau trista pentru unii sau mult prea fericita pentru altii. Aveam din ambele. In ziua de 5 noiembrie 2016 credeam ca voi continua sa ma bucur. N-a fost deloc asa. Primul apel primit in ziua aceea credeam ca a fost pentru simpla urare de LA MULTI ANI pentru aniversarea celor 22 de ani alaturi de un om minunat. Convorbirea se derula si nu intelegeam de ce nu vine urarea. Sec am fost intrebata daca ma uit la stiri. Prietena si colega mea a fost implicata in accidentul stupid de pe autostrada. Nu-mi venea sa cred ce vad acolo. Nicio clipa nu m-am gandit la ceva rau. Pe masura ce treceau orele si vestile deveneau tot mai confuze si neclare, am simtit ca ceva nu era in regula. Finalul a venit pe seara, tot de la stiri. Apoi mi s-a confirmat telefonic. Mama prietenei mele nu a supravietuit accidentului. Au trecut atatea zile si eu caut sa-mi consolez prietena. Azi i-am recomandat cateva filme. Scriu acum pentru ca nu stiu cum sa ma comport. Nu mai este nimic cum a fost pana acum. Da, viata merge inainte. Si pentru mine si pentru ea si pentru toata lumea. Stim ca nu putem uita. Macar eu, niciodata. A mai trecut trist, un 5 noiembrie.

duminică, 30 octombrie 2016

3010

Sa nu uitam de COLECTIV....

miercuri, 3 august 2016

84

Ca in fiecare an, pe 3 august o sarbatorim pe mama. Anul asta a "beneficiat" de o surpriza grozava...Stranepotul ei, Alex, (un pusti simpatic de 5 anisori) s-a oferit sa ma ajute sa pregatim surpriza dulce pentru bunica (adica strabunica). Ceea ce a iesit se vede in poza. Va asigur ca si gustul a fost minunat. 
LA MULTI ANI, MAMA !

sâmbătă, 25 iunie 2016

Intoarcerea la liceu, dupa 30 de ani

Emotia rememorarii anilor de liceu ne-a coplesit...Prezenta dragilor profesori alaturi de noi, cati au putut participa, ne-a umplut sufletul de bucurie. Revederea cu colege pe care chiar 30 de ani nu le-am reintalnit, a fost cu impact emotional semnificativ. Suntem parinti de copii liceeni in mare parte. Am incercat o imagine in oglinda. Nu mai seamana mult...Am trait vremuri grele, anii 80 nu prea au fost usori. Cine stie, intelege. A fost o vreme cand s-a facut scoala. A fost o vreme cand toti profesorii erau dedicati profesiei lor. Si elevii i-au respectat si i-au iubit. Noi suntem ceea ce suntem azi si datorita lor. Respect pentru toti profesorii dedicati !

vineri, 6 mai 2016

URARE PENTRU ABSOLVENTII 2016

In fiecare an e altfel. Nu seamana o generatie cu alta. Cea din 2016 m-a inspirat la o asociere BUCURIE-INGINERI-PROFESORI. Am transmis, ca in fiecare an, gandul meu pentru absolventi, pentru ca am avut ocazia asta si nu pentru ca a devenit neaparat un moft al meu. Studentii intreaba daca profesorii vor sa le adreseze cateva cuvinte. Fiecare e liber sa se manifeste (sa vedem pana cand). Eu am temele facute in fiecare an.Cine nu si le face trebuie sa-si asume.
BUCURIA este o traire interioara, generatoare a unei stari de bine cu mari nivele de energie si multa disponibilitate in fata actiunilor constructive si se manifesta prin toate caile de exteriorizare: vorbire, fapte, gesturi, hotarari.Toti absolventii la care fac referire erau bucurosi.

INGINERII sunt si ei mai tehnici si mai artisti. Eu am spus intotdeauna ca ma regasesc foarte bine si in a doua categorie. Inginerul trebuie sa stie sa ia o decizie . Uneori e capitala. E salvatoare de viata. Comparatia se face cu economistii si cerem clementa, doar ca sa ne simtim si noi bine o zi.
Intr-o situatie de salvare a unor oameni rataciti in munti, dintr-un elicopter se lanseaza o franghie de care se agata speriate, 11 persoane. Unul singur era inginer, ceilalti erau economisti. Pilotul, speriat, transmite ca nu poate suporta toata greutatea pentru un zbor sigur si anunta sec ca o persoana va trebui sa renunte de buna voie. Suspans si groaza pentru cei 11 recuperati. Inginerul si-a luat inima in dinti si a inceput sa vorbeasca asa: cred ca eu ma voi sacrifica, pentru ca asa am invatat la scoala. Am invatat sa fiu devotat, sa-mi respect colegii, sa nu-mi supar seful, sa ma sacrific daca este nevoie. Economistii, fericiti ca s-a gasit cel care sa se sacrifice, de fericire, au aplaudat cu totii.
Morala-cateodata e bine sa ai un discurs pregatit, chiar daca esti doar un inginer.
PROFESORIi raman fauritorii tuturor meseriilor. E bine sa-i respectam si de ce nu, sa-i si iubim.
"Visul incepe cu un profesor care crede in tine si te impinge la un nivel superior, intepandu-te uneori cu un bat numit ADEVAR"
"Un profesor bun are preocuparea continua de a-i invata pe ucenicii lui sa se lipseasca de el"
"Un bun profesor este un maestru al simplificarii si nu un dusman al simplismului"
" Profesorul influenteaza pentru eternitate. Nici el nu stie unde se opreste influenta sa"
"Un profesor bun e acela care te face ca lucrurile grele sau foarte grele sa ti se para usoare"
" Se asteapta ca profesorii sa implineasca teluri de neatins cu instrumentele neadecvate. Miracolul este ca, uneori, ei reusesc sa duca pana la capat aceasta misiune imposibila"
" Ne amintim cu apreciere de profesorii nostri minunati, insa cu gratitudine de acei profesori care au atins simtamintele noastre umane. Lucrurile care trebuiesc a fi invatate sunt in mod necesar o materie bruta, insa caldura este elementul vital pentru cresterea plantelor si a sufletelor copiilor, indiferent de varsta lor"

vineri, 25 martie 2016

19

Nu mai conteaza perioada dificila pe care am avut-o de strabatut, perioada dificila care stiu ca va urma...Azi suntem fericiti.
Ioana implineste 19 ani. Tot ce ne dorim este ca ea sa fie sanatoasa si sa-si realizeze toate dorintele. Stim ca pentru noi va fi dificil, dar stim si ca vom reusi impreuna !
LA MULTI ANI, COPILE DRAG ! 

Surpriza mea dulce tocmai  a fost pusa la rece.

marți, 12 ianuarie 2016

Dor de tata

Se implinesc astazi 9 ani de cand l-am pierdut pe tata prin ganduri, prin vise, prin amintiri...Mi-e tare dor de el si nimic nu-mi poate alina dorul....Treburile, trairile zilnice, intamplarile placute sau mai putin placute, te mai fac uneori sa-ti muti gandul...Dar sufletul striga si nu poti sa te alini. Poti sa te gandesti la el, la lucrurile frumoase petrecute impreuna. Din pacate pentru mine, mult prea putine. Atat cat am, pastrez si omagiez.


Repetabila povară
Adrian Paunescu 

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.