joi, 31 decembrie 2015

BILANT 2015

Am ajuns la finalul inca unui an. De regula, finalul inseamna bilanturi. Ce am facut ? Ce n-am facut ? Ce urmeaza sa fac ? Sunt multe intrebari de pus, dar si multe raspunsuri posibile. E totul ca un test grila la care raspunsurile pot fi multiple. Inchei anul mai optimista decat as fi crezut. Sustin in continuare ceea ce am afirmat in acest an. Nu poti fi sanatos daca nu esti si fericit, in acelasi timp. Anul asta mi-a demonstrat asta. Doresc tuturor oamenilor cu probleme de sanatate sa se faca bine si tuturor oamenilor nefericiti sa cunoasca fericirea. Suntem atat de fragili si totusi atat de puternici, de am putut duce atatea pe umerii nostri. Se duce un an, se rotunjesc varstele...Sa ne bucuram de ce avem, sa pretuim viata mai mult, sa ne iubim semenii, sa-i ajutam pe cei ce au nevoie de noi. Asa, lumea ar putea fi mai frumoasa, ca mai calda este deja...Tuturor celor ce veti poposi pe aici va doresc sa incheiati anul 2015 cu ganduri pozitive si cu sperante de impliniri. Nu ezitati sa-mi lasati comentarii.Va imbratisesz cu drag si va urez un sincer  LA MULTI ANI !

PERDELUTA DE LA GEAM

Mi-am regasit de curand o veche prietena. Desi a fost in preajma mea, a fost o perioada in care nu ne-am mai intersectat. Ea cu ale ei, eu cu ale mele. Pe ea viata a incercat-o mai mult decat pe mine...I-am cunoscut toate incercarile. Am vrut sa nu o impiedic prea mult, dar am "urmarit-o" cu mare drag. Desi viata i-a dat cam multe teme, poate de asta s-a si facut profesoara (sau a vrut sa se faca, sa faca teme !), surprinzator si pentru mine, le-a facut pe toate. Surprinzator nu ca n-ar fi stiut, ci pentru ca unele au fost coplesitoare. Continui sa o admir pentru ceea ce este, pentru ceea ce face si pentru cum gaseste solutii la tot. Minunile din viata ei, cei trei copii, m-au acaparat cu totul. Vi-ul ei la cub este o ingemanare de priviri jucause, de manute calde, de zambete care iti opresc respiratia...Pe sotul ei l-am perceput de la inceput asa cum este de fapt. Un tip foarte calm, care isi iubeste familia...Astia sunt oamenii care imi sunt pe plac. Si despre care imi place sa scriu. Si pe care ii admir fara sa le spun prea des.Viata i-a mai "mutat" o data de langa mine. Dar voi continua sa-i caut, sa-i admir, sa-i pretuiesc. I-am descoperit intr-un cuib nou, muncit din rasputeri, pentru a le oferi Vi-ilor un camin cald. Si multa liniste pe care am gasit-o acolo. Liniste nu inseamna ca nimeni nu spune nimic. Inseamna ca toata lumea are ceva de spus si toata lumea are ceva de ascultat. M-au impresionat atat de mult, ca nu pot sa inchei anul fara sa ma gandesc din nou la ei. Desi ne vom auzi la telefon in aceasta seara, cu siguranta. Din cuibul lor minunat, am zarit la o fereastra "vecina" o perdeluta la geam. Nu am vazut niciodata la o fereastra o perdeluta in afara camerei....Am ras amandoua ca si cum asta era atat de firesc....Da, uneori, lucrurile firesti ni se pot parea nefiresti. Ei sunt atat de speciali si atat de firesti...Si pentru asta inchei fericita acest an. 

LA MULTI ANI, dragii mei !

duminică, 6 decembrie 2015

De Moş Nicolae

M-am gândit în aceste zile la tinereţea şi la frământările acelei vârste. La felul în care scriam scrisori adevărate şi pline de sentimente. La librăriile în care găseai seturile de corespondenţă. Mai ştie cineva ? Erau zece plicuri şi tot atâtea coli de scris, unele inscripţionate, altele nu...Eu ştiu că le alegeam în funcţie de destinatari. Eram fascinată de comunicare, de dorinţa de a-mi face "prieteni" în toată lumea...Şi mi-am făcut, slavă Domnului...Prietenii mei virtuali au rămas aşa unii, adică nu i-am întâlnit niciodată, dar îi port cu mare drag în amintirile mele de suflet. Şi sunt mândră de valiza mea veche, de carton, care adăposteşte ÎNTREAGA mea corespondenţă ( începută în şcoala generală cu schimbul de corespondenţi din Germania Democrată şi până în anii de liceu, poate şi puţin din studenţie) ! Numele lor sunt Lars, Angela, Voichiţa, Dănuţ, Simona, un Marius, un alt Marius (cu care am dus cea mai lungă şi mai frumoasă corespondenţă) şi mulţi alţii. Acolo, în valiza veche, am păstrat ceea ce a devenit puţin mai târziu FACEBOOK. Dupa drama de la Colectiv mi-am activat un cont pe facebook, deşi eram împotriva acestui lucru. Am scris intr-o postare anterioara cum m-a afectat acea tragedie. A trecut o lună de atunci şi iată la ce concluzie am ajuns şi de ce aş spune acum că e benefic să exişti online. Am reuşit să comunic cu foştii mei colegi stabiliţi prin toate colţurile lumii (şi nu sunt deloc puţini), dar şi cu cei care au rămas acasă. Am descoperit acolo (cautând) oameni pe care îi apreciez şi oameni cărora le sunt datoare cu simple cuvinte de mulţumire. Ar trebui să le trimit cereri de prietenie. Chiar am îndrăznit cu unii. Am înţeles că nu mă obligă nimeni să pun poze la care toată lumea să privească, să comenteze sau să dea Like...Am descoperit că dacă cineva postează ceva, toţi aceia din lista lui de prieteni văd postarea...Deci, eşti permanent informat despre ceea ce îţi pasă - despre viaţa prietenilor tăi. Am trăit apoi drama de la Paris şi imediat am intrat în legătură (din fericire) cu cei pe care îi am şi pe acolo...Am descoperit facebook-ul când alţii îl părăsesc. Generaţia mea e pe facebook încă. Ca un copil m-am bucurat şi azi împărtăşesc bucuria în câteva cuvinte. Nu am uitat cum am început...Atunci, drama de la Colectiv însemna 27. Azi înseamnă 60. Sper ca Sărbătorile de iarnă, care au început cu ghetuţele pentru Moş Nicolae, să-i găsească pe oameni fericiţi şi sănătoşi. Supravieţuitorilor din Colectiv sper să le fie mai bine şi Moşul să le fi alinat puţin suferinţele...