Am ezitat sa astern aceste randuri. Pe cat sunt de entuziasmata, pe atat sunt de dezamagita de reactiile oamenilor. De felul cum, aparent, iti impartasesc optimismul si in realitate nu cred nimic din ceea ce spun chiar si ei. Pun totul pe seama maximei solicitari si a maximului efort pe care unii chiar l-au depus si ma declar multumita chiar si de simplul fapt ca miracolul e pe cale sa se infaptuiasca. Am un var care, in luna august, a fost diagnosticat si operat de o tumora cerebrala. Tumora nu s-a putut extrage decat partial. Pana in luna noiembrie, totul a fost bine. In luna februarie, examenul RMN a aratat ca tumora crescuse galopant. Medicii i-au spus asa: " Boala are o evolutie urata si asta e...Nu mai aveti ce face". Eu am crezut cu toata fiinta mea in varianta unei vindecari. Am gasit un tratament alternativ aici, in Romania. Un doctor a sustinut ca el, cu ajutorul tratamentului recomandat, nu amelioreaza, ci vindeca...Nimeni nu i-a mai dat nicio sansa. Familia a cumparat toate cele necesare unei inmormantari. Eu m-am incapatanat si l-am ajutat cu acest tratament. Acum sunt convinsa ca numai eu am crezut in MIRACOL. Nu a murit ... Si stiu ca nu se va intampla asta. Simtitor, ceva s-a intamplat. Dintr-un muribund, cu candela aprinsa permanent la cap, a inceput sa vorbeasca soptit, cere de mancare, a solicitat scoaterea afara, la aer ( e la pat din luna februarie, intr-o stare grea). Eu cred ca tratamentul a actionat, dar apropiatii refuza sa continue sa-l ajute. Eu inteleg lucrurile, dar pana la un punct. Sunt multumita, dar si revoltata. Eu inca mai cred in miracole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu