E data la care s-a născut poetul Adrian Păunescu. Mă întrebam dimineaţă de ce oare părinţii nu i-au ales numele de Ilie, pentru că azi e ziua acestui Sfânt...De ce oare Adrian ? Într-o analiză numerologică personală am găsit că semnificaţia numelui lui se reduce la 3, ceea ce înseamnă că are " o imaginaţie prolifică şi talentele artistice dau naştere unor concepte strălucite. Acest lucru permite să vedeţi toată frumuseţea vieţii şi să o aduceţi şi celorlalţi ". Mie mi-a adus o bucurie specială în viaţă. L-am cunoscut la spectacolele Cenaclului Flacăra, i-am sorbit poeziile şi am fost încântată să-i învăţ şi pe alţii să-l citească. Şi să-l aprecieze pentru ceea ce a fost. Şi pentru ceea ce va fi. L-am abordat ca redactor-şef al Revistei Flacăra şi într-un sistem totalitar pe care, la vremea aceea nu-l înţelegeam, m-a ajutat. Şi n-am putut să-i mai mulţumesc niciodată. Am făcut-o la mormântul lui, la care, recunosc, am ajuns o singură dată. Adrian Păunescu ocupă un loc special în inima mea. Şi azi, pentru cei care poposesc pe blogul meu, postez ultima lui poezie.
DE LA UN CARDIAC, CORDIAL
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei,
Păziti-va si inima, si gândul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorându-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscând ca patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Si tarii mele minima dreptate.
31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta.
La 5 noiembrie 2010 POETUL s-a stins.
DE LA UN CARDIAC, CORDIAL
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei,
Păziti-va si inima, si gândul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorându-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscând ca patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Si tarii mele minima dreptate.
31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta.
La 5 noiembrie 2010 POETUL s-a stins.
Frumoase cuvintele tale şi spuse cu suflet, dragă Maria. Eu pot adăuga doar atât: MARE OM, MARE POET!
RăspundețiȘtergereE ceea ce ma uneste si de dumneavoastra. Va multumesc ca existati si ca v-am cunoscut prin POET, chiar si virtual. Ascult zilele astea muzica din Cenaclul Flacara si pe unele inregistrari apare vocea POETULUI. Pastrez intr-o arhiva personala si o inregistrare dintr-o emisiune TV. Nu ma satur ascultand, uneori. Incep o mult asteptata vacanta. Stiu ca nu voi avea timp sa ma plictisesc. Eventual sa ma incarc cu multa energie. Mult prea pozitiva. Si face bine la suflete ! Toate gandurile mele bune !
Ștergere