miercuri, 27 noiembrie 2013

Prima zapada

Nimic nu prevestea dimineata asta ... Parca ma bucurasem prea mult de albul zapezii, intr-o lume din ce in ce mai mizerabila. N-am crezut si n-am dorit sa traiesc asemenea clipe. Am mai spus-o si pe aici, de atatea ori, ca trebuie sa pretuim fiecare secunda a vietii si sa lasam lucrurile sa vina de la sine. Sa nu fortam nota.. Sa fim, in primul rand, calmi. Nu avem solutii in momente grele. Azi am aflat si azi s-a terminat. In primele momente ale zilei, am aflat ca mi-a murit un student. Era in ultimul an de facultate si portile erau deschise pentru un tanar de 22 de ani. Azi i s-au deschis Portile Raiului cred. Pentru ca azi a fost si inmormantarea. Am participat, alaturi de colegii lui si de o mare de oameni, de prieteni, la ceea ce  nu poate fi decat trist...Nu e usor sa-ti conduci pe ultimul drum un student. Trecerea i-a fost usoara, in somn. Rezultatele analizelor au "spus" ca era perfect sanatos. Si totusi, inima lui a cedat. Nu stim niciodata ce urmeaza in viata noastra. Ea trebuie traita frumos si pentru RADU STEFAN, daca ea s-a terminat acum, tot acum va continua prin noi. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, draga RADU !

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

23 NOIEMBRIE

Toate gandurile bune, toata dragostea si afectiunea mea, pentru JUMATATEA mea. Azi e ziua lui de nastere si de douazeci si unu de ani incoace e tot timpul trist, cand noi incercam sa-l inveselim putin. De ziua lui de nastere, acum douazeci si unu de ani, a pierdut-o pe mama lui. E o zi importanta pentru noi, fetele lui, dar si trista in acelasi timp. Pentru ambele situatii noi ii suntem aproape si-l iubim. LA MULTI ANI, PAPI !

luni, 18 noiembrie 2013

KIKI si PACO. SAU IUBIREA ETERNA

N-am crezut vreodată că o pasăre se poate dovedi o atat de devotată mamă. Povestea mea începe cu foarte mult timp în urmă. Ioana mea îşi dorea foarte mult un sufleţel. A spus că poate fi o surioară, un frăţior sau un animăluţ sau o pasăre. N-a fost să fie decât ultima variantă. Pentru că am dezbătut îndelung problema într-un consiliu de familie, am ales: Ioana a primit de ziua ei un peruş. S-a numit COCA. Şi pentru că nu era uşor să fie singură în colivie, a primit un partener. Pe MIKI. COCA a fost parte din familia noastră timp de şase ani. Când am pierdut-o, am crezut că nu ne vom reveni din tristeţe. Într-o zi de PAŞTE, probabil chemată de trilurile triste ale fetiţei noastre, ne-am trezit la fereastră cu un peruş nerevendicat niciodată. Era o fetiţă pe care noi am numit-o KIKI. La scurt timp am pierdut-o şi pe MIKI. Toată familia suferea. Nu e uşor şi cine are un sufleţel de companie, oricât de mic ar fi el, înţelege ce vreau să spun. Pentru KIKI am achiziţionat un partener, pe PACO. Când credeam că ne-am liniştit, KIKI s-a îmbolnăvit. A avut o tumoră care s-a dovedit a fi nepericuloasă şi totul a luat o întorsătură, pe cât de spectaculoasă, pe atât de fericită pentru mulţi. KIKI a depus prima serie de 4 ouă din care au ieşit patru pui minunaţi.

Primele ouă şi primul ivit
Patru sufleţele










                                      Cei patru fantastici, aşa cum au fost numiţi se numesc:
GINGER (PRIMUL IVIT turcoaz), CHILLI (gălbior); KIRI (verzişor), TWEETY (albastrel)



Bine dezvoltaţi şi îngrijiţi, nu ?
A doua serie de pui a insemnat depunerea a 6 noi ouşoare din care au ieşit cinci mândri peruşei. Primul  a ieşit din ou în ziua de Sfâta Maria, aşa că a primit numele MARI şi e bine şi sănătos la mine acasă, împreună cu primii patru, de care Ioana nu s-a putut despărţi. Pe ceilalţi patru (din a doua serie) i-am oferit  acelora care i-au dorit. Ioana ţine permanent legătura cu noii proprietari, astfel încât să se asigure că sunt bine îngrijiţi şi iubiţi. Când am reuşit să ne mai tragem sufletul, am constatat că în cuib apar alte ouă. Şi nu au fost decât 8 !!!! A treia serie de pui din iunie încoace. Am fost la magazinele care comercializează astfel de păsări. Nu ştiam dacă am procedat corect în îngrijirea pe care o oferim prietenilor noştri. Suntem un caz unic cred, cu asemenea efectiv (11), de la o singură mamă. Ideea de a scrie despre prietenii noştri a venit azi, când postam ceva pe acest blog şi când cei mici (din cei 8 au ieşit doar doi, care se numesc GOM şi UBI) stăteau liniştiţi sub mângâierile mele pline de admiraţie şi iubire. Am vrut să vă împărtăşesc povestea dragilor mei, KIKI şi PACO.
KIKI(verde) ŞI PACO, CEI MAI DEVOTAŢI PĂRINŢI
GOM (albastru) şi UBI, ÎN TIMP CE EU POSTEZ....


VĂ IMAGINAŢI CÂTE POZE AVEM CU EI ? M-am rezumat la câteva. Mi-e tare drag de ei. Sper că pentru ultimii să găsim persoanele potrivite. Dacă vom putea să ne despărţim de ei...GOM încă depinde de ciocul mamei lui iubitoare.

DĂRUIEŞTE DIN TIMPUL TĂU DOAR ACELORA CARE AU NEVOIE DE EL

Aceasta e deviza cu care am pornit încrezătoare spre voluntariat. Prea mult timp am oferit din timpul meu liber şi nu întotdeauna beneficiarii au fost aleşi corect. Nu-mi mai permit să ofer din timpul meu liber oricui. Timpul meu liber este acela care rămâne după ce familia, înainte de toate, beneficiază de acest dar. Am încercat în viaţa mea să mă fac utilă şi să ajut acolo unde se impunea. La prima mea tentativă de voluntariat mai serios, cu mulţi ani în urmă, am avut un "impact" greu de tradus. Am încercat să sprijin o familie greu încercată de îmbolnăvirea unicului copil. Primul răspuns la apelul meu a însemnat întrebarea "hai, spune câţi bani să-ti dau pentru copilul ăsta". Am înţeles atunci că nu toată lumea e dispusă să "pună umărul" şi nu suntem toţi la fel. Am abandonat o vreme ideea, apoi am încercat să devin voluntar la o faimoasă organizaţie internaţională. N-am făcut decât să completez un formular online şi să-l trimit, ca pe o cerere, prin care îmi ofeream serviciile pentru cauze umanitare, acolo unde pot fi utilă. Au mai trecut nişte ani de atunci şi n-am primit niciodată un răspuns, oricare ar fi fost el. Scriam de curând că am fost invitată la o casă de copii, după ce am primit o lecţie de viaţă de la o studentă de-a mea care face voluntariat acolo. Am întâlnit nişte oameni extraordinari şi cu o mână de copii, studenţi, am reuşit să organizez prima mea acţiune de voluntariat. Despre faptele de voluntariat nu trebuie să povesteşti prea mult. Că nu de asta se înfăptuiesc. Dar trebuie să scriu că am reuşit să facem o echipă de 27 de oameni pentru care timpul a fost singura noastră donaţie. Şi puţin efort fizic. Aş putea să scriu despre cei care m-au ajutat. Dar nu cred că se vor bucura. Se vor bucura cu siguranţă când îi voi anunţa că pregătesc următoarea acţiune. Tot ce mă face fericită acum este că am întâlnit tineri atât de entuziaşti. Încă nu e totul pierdut în societatea asta care ne-a dezamăgit. Am promis că povestesc mai mult, dar tocmai am explicat de ce nu o mai fac. Rămâne valabilă deviza mea din titlu.

marți, 5 noiembrie 2013

SE SIMTE LIPSA LUI

Intotdeauna incep cu lucrurile vesele, care produc multa bucurie. Apoi vin cele triste...Asa cum o spun in fiecare an din 2010 incoace, 5 noiembrie are dubla semnificatie pentru mine. Partea trista este ziua trecerii in nefiinta a poetului meu de suflet, ADRIAN PAUNESCU. Au trecut trei ani de atunci si nu pot sa spun acum decat ca SE SIMTE LIPSA LUI.

19

2013-11-05 18.12.06.jpg


Au trecut 19 ani plini si fericiti. Ce mi-as dori mai mult ? S-o vad pe Ioana acolo unde isi doreste si sa fie si ea fericita si implinita. Asa ma simt si eu azi, dupa 19 ani de casnicie. LA MULTI ANI, PAPI ! SA NE TRAIESTI, IOANA ! VA IUBESC ! Mami
Am atasat surpriza mea dulce.


luni, 4 noiembrie 2013

CONCORDIA

Am fost invitata azi la o casa de copii  a familiei CONCORDIA, pentru ca mi-am exprimat candva dorinta de a oferi din timpul meu liber acelora care au nevoie de el. Prima mea actiune de voluntariat sper sa se concretizeze vineri, 8 noiembrie, si atunci o sa povestesc mai multe. Am intrat pe poarta acelui orasel intr-un fel si am iesit de acolo in alt fel. E de povestit. Si de simtit. Si de implicat. Cine vrea, o poate face. Revin.