sâmbătă, 28 septembrie 2013

Trăiţi fiecare secundă a vieţii

Am pierdut în această săptămână o persoană dragă. Am aflat de suferinţa ei abia în luna iunie şi de atunci am vazut cum se stinge treptat. Am sperat în minuni, dar " ce e frumos, şi lui Dumnezeu îi place", aşa se spune parcă...O boală incurabilă s-a cuibărit în corpul ei firav şi, ghinion, acolo unde nu s-a putut interveni chirurgical. Am trăit cu gândul alături de copiii ei, fiu şi noră, şi am văzut cu ochii minţii fericirea de pe chipul ei acum un an, când scriam aici despre nunta copiilor ei....Am trăit într-o săptămână emoţii puternice cât pentru un an întreg. Sper să ne mai ocolească necazurile, că au cam fost în ultima vreme. Suntem atât de mici şi cred că ne dăm seama mult prea târziu de cum ar trebui să ne trăim fiecare clipă a vieţii. Pentru că nu se ştie cât o putem face. Zâmbiţi mai mult începând de azi, iubiţi-vă familiile şi ţineţi-le aproape. Emoţia unei despărţiri definitive lasă urme adânci. Pentru care nu mai există nici leacuri, nici doctori. Trăiţi frumos fiecare secundă a vieţii. Trăiţi.

joi, 5 septembrie 2013

Referendum pentru moarte

Urmaresc si eu tragedia care a pus stapanire pe noi in ultima vreme. Un copil a murit nevinovat. Un alt copil nu va incerca niciodata sa iubeasca un caine, pentru ca unul tocmai i-a omorat fratele...Parintii nu-l mai pot aduce inapoi. Bunica va trai cu o povara. Autoritatile s-au gandit la o solutie. Aceasta se numeste referendum. Si, de fapt, ce sunt intrebati oamenii (si nu inteleg de ce este vorba doar despre capitala, ca si cum numai acolo exista caini ai nimanui) ? Oamenii sunt intrebati cine e mai bine sa moara - oamenii sau cainii !? Nu se numeste oare aceasta solutie REFERENDUM PENTRU MOARTE ??

P.S. Pentru clarificare, nu cred ca e nevoie de un referendum. Trebuie facut ceva, astfel incat nimeni sa nu sufere. Nu e normal sa actionam asa ? Cel putin asta e punctul meu de vedere.