marți, 18 decembrie 2012

MAXIMILIANA PATRASCU

SEDINTA DE COMEMORARE PENTRU PROFESOARA SUFLETULUI MEU, MAXIMILIANA PATRASCU, MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2012 , ORA 11.30 - UPG!



POVESTE DE SUFLET


        Exista un moment in viata fiecaruia dintre noi cand gandurile ne poarta undeva, in urmă….O facem, de cele mai multe ori, pentru ca ne este tare dor…Ne întâlnim pentru comemorare. Comemorarea inseamna chiar acest lucru. Inseamnă ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane.  De ce o facem ? Pentru că s-au împlinit în acest an 80 de  ani de la naÅŸtere …Åži pentru că ne lipseÅŸte !
        EmoÅ£ia mă copleÅŸeÅŸte, cu atât mai mult, cu cât persoana despre care trebuie să vorbesc, pur ÅŸi simplu face parte din viaÅ£a mea. Pentru că persoana despre care trebuie să vorbesc ÅŸi-a lăsat definitiv amprenta pe mine, pe felul meu de a fi, pe destinul meu, în cele din urmă.
        A vorbi despre DOAMNA, aÅŸa cum ne plăcea nouă să îi spunem, este o misiune atât de dificilă, este ca ÅŸi cum te-ai pregăti să susÅ£ii un examen la PROCESE CALORICE. Apare teama de a nu uita nimic, de a o aduce în atenÅ£ia tuturor, deÅŸi toÅ£i cei prezenÅ£i au cunoscut-o, aÅŸa cum a fost de fapt si cum a reuÅŸit sa se lase descifrată de fiecare dintre noi…Pentru unii PROFESOR, pentru alÅ£ii COLEG, pentru mulÅ£i PRIETEN. Pentru mine, toate trei la un loc.
        ÅžI DACÄ‚ VORBIM DE DESCIFRARE, TREBUIE SÄ‚ ANALIZÄ‚M PE RÂND, aÅŸa cum s-au întâmplat, într-o succesiune firească, lucrurile ÅŸi faptele care au reuÅŸit să mă marcheze. Am descifrat meticulos, aÅŸa cum am învăţat de la DOAMNA. Am trăit intens, alături de dânsa, chiar ÅŸi atunci când nu a mai fost…ÃŽntâmplător sau nu, am „moÅŸtenit” o parte din amintirile sale…Care acum sunt ÅŸi ale mele…
        Anul 1932 este anul naÅŸterii sale ÅŸi ataÅŸamentul meu faţă de dânsa sporeÅŸte cu atât mai mult cu cât este ÅŸi anul naÅŸterii părinÅ£ilor mei. Este primul lucru comun ÅŸi asta a explicat legătura de mult mai târziu, când am cunoscut-o de fapt. Nimic nu este întâmplător pe lumea asta, cum nu cred că întâmplător este ÅŸi faptul că s-a născut într-o miercuri ÅŸi iată, o comemorăm într-o miercuri
        Anul 1989, important pentru toÅ£i într-o oarecare măsură, pentru mine a însemnat ÅŸi admiterea la facultate ÅŸi primul contact vizual cu DOAMNA PROFESOARÄ‚. Am cunoscut-o înainte de a deveni studentă, pentru că în vremea sau în vremurile acelea, am dat admitere ÅŸi dânsa, în calitatea de decan, a trebuit să semneze lucrările scrise cu colÅ£ îndoit. Am remarcat-o atunci ÅŸi ÅŸtiu că mi-a transmis ceva de bine de la început…Sau cum e la modă acum să spui, mi-a transmis o energie pozitivă. PrestanÅ£a, zâmbetul permanent ÅŸi ÅŸuviÅ£a albă m-au făcut să aÅŸtept momentul întâlnirii la curs cu mult interes. A meritat aÅŸteptarea. Am avut privilegiul să fac PROCESE CALORICE cu dânsa.  Åži să iubesc această disciplină. Să faci ÅŸi cursul si laboratorul ÅŸi proiectul de an cu DOAMNA MAXI a însemnat o mare provocare pentru orice student din anii aceia! Åži 10 n-am reuÅŸit să iau decât la proiect. Am ÅŸtiut că e aleasă ÅŸi a rămas pentru totdeauna profesoara inimii mele. Åžtiu că a fost un examen greu la CALORICE. Åži ÅŸtiu că, preÅ£uind-o atât de mult, aveam ÅŸi obligaÅ£ia de a promova examenul. Åži ÅŸtiu că nu am dezamăgit-o niciodată. Sau poate doar o dată, când am chiulit ÅŸi eu de la un curs. IeÅŸisem la prima întâlnire cu cel ce mi-a devenit soÅ£.
1995 anul absolvirii mele…ÃŽmi amintesc cu mare drag cum am „negociat” cu colegii pe cine să alegem să ne Å£ină cursul festiv….I-am respectat pe toÅ£i profesorii în aceeaÅŸi măsură, dar alegerea DOAMNEI pentru cursul festiv a mai însemnat o bucurie în plus, cel puÅ£in pentru mine. Din păcate, nu era la modă să înregistrezi asemenea momente. Până la urmă, amintirile sunt în sufletele noastre ÅŸi iată că nu se pot uita, pentru că  ele chiar au însemnat ceva pentru noi. Am avut ÅŸi norocul să mă accepte pe lista celor care doreau „proiect la MAXI” (scuze, dar trebuie să folosesc limbajul vremii). Am colaborat într-un mod în care m-a făcut să lucrez mult ÅŸi să pun întrebări în aceeaÅŸi cantitate. După absolvire, ca orice tânăr absolvent, mi-am văzut de viaÅ£a mea ÅŸi am avut-o în gând permanent. Nu ÅŸtiam ÅŸi nici măcar nu bănuiam ce avea să urmeze…
2000 anul în care viaÅ£a m-a readus în UNIVERSITATE…Din nou, aproape de DOAMNA. ÃŽmplinită pe deplin în plan familial, mamă ÅŸi soÅ£ie a celui ce mă făcuse să chiulesc de la CALORICE. De câte ori n-am stat de vorbă între două cursuri…Nu foarte mult timp, pentru că întotdeauna o lăsam să se mai uite o dată pe notiÅ£e înainte de a pleca în sală. Lucru pe care, din păcate, nu l-am putut „moÅŸteni”.  Era un obicei ce trebuia respectat. Timp de vorbit am găsit, cât să mă scuz că am îndrăznit să chiulesc cândva. A fost o absenţă pe care mi-a motivat-o amuzată. Ceea ce am spus ÅŸi ceea ce urmează seamănă mai degrabă cu „a vorbi despre mine” decât „a vorbi despre DOAMNA”. De fapt, asta ÅŸi vreau să scot în evidenţă. Tot ce mi s-a întâmplat  i se datorează într-o mare măsură.
2001  anul în care m-am înscris la STUDII APROFUNDATE ÅŸi, spre marea mea satisfacÅ£ie, am devenit din nou studenta DOAMNEI. Åži am reuÅŸit să iau zecele la examen. A fost anul în care a început partea aceea de prietenie, cum îmi place mie să spun. Era o relaÅ£ie student – profesor aÅŸa cum oricare dintre părÅ£i ÅŸi-ar dori să o aibă. Mă despărÅ£eau două camere de biroul DOAMNEI. Parcă aveam mai mult timp de povestit. Eu despre fetiÅ£a mea, dânsa despre năstruÅŸnicii nepoÅ£i.
2002 anul absolvirii studiilor aprofundate cu lucrare de disertaÅ£ie condusă de cine oare? BineînÅ£eles, de DOAMNA. Anul în care, absolvind aprofundatele, mi-am dorit mai mult. DOAMNA  a fost prima care mi-a propus înscrierea la doctorat. Nu aveam asta în planurile mele, dar m-am bucurat întotdeauna când în preajma mea au fost oameni de bine, care mi-au dat cele mai bune sfaturi. A fost anul când l-am cunoscut ÅŸi pe profesorul Dobrinescu ÅŸi anul înscrierii la doctorat. ÃŽncet, dar sigur, începeam să devin parte a colectivului de la CALORICE.
2004 am dat examen pentru postul de asistent la CALORICE ÅŸi, dintr-o dată, am devenit colega de birou a DOAMNEI. Doamne, cum să fiu colega de birou? Mi se părea prea mult ce mi se întâmpla…Cum să fiu colegă cu DOAMNA ? Foarte greu m-am acomodat, din profund respect pentru ceea ce a însemnat dânsa pentru mine…ÃŽmi amintesc cu mare drag povestirile despre familie, despre nepoÅ£ii dragi care mergeau iarna la schi…Despre cel mai mare ÅŸi cel mai mic, deÅŸi nepoÅ£ii erau gemeni…Despre cum ii deosebea dansa… Despre merele de la Slănic…Despre cum a iubit muntele ÅŸi drumeÅ£iile montane. Despre o rochie de mireasă dintr-o ladă de zestre…Åži-mi amintesc cu mare drag delegaÅ£ia de la ConstanÅ£a, din acelaÅŸi an, când ne-am plimbat pe malul mării până seara târziu ÅŸi cum am rămas noi nemâncate pentru că nu am respectat programul… Åži-mi amintesc tristeÅ£ea din ochii dânsei când, de acolo, de la ConstanÅ£a, din camera unde eram cazate, sunând  pe o fostă colegă,  de la capătul celălalt al firului a primit o veste tristă. N-am văzut-o niciodată plângând. Åži mă bucur că a fost aÅŸa. Regret că n-am profitat mai mult de timpul pe care l-am avut comun. Mă bucur că mi-au rămas amintirile din suflet. Cuvinte am spus ÅŸi las imaginile să completeze profilul unui OM. Care a fost PROFESOR, COLEG, PRIETEN.
Nimic din ceea ce a mai urmat nu prevestea sfârşitul brusc al profesoarei mele de suflet. Ştiu că acum, în cariera universitară, aş fi cu atât mai fericită, dacă un singur student, dintre cei cu care mă întâlnesc la ore, ar ţine la mine aşa cum am ţinut eu la DOAMNA. Şi-i învăţ pe toţi să le mulţumească atunci când încă o pot face acelora care le sunt aproape şi care îi sprijină. Uneori e prea târziu şi te agăţi chiar şi de o şedinţă de comemorare să spui public MULŢUMESC, DOAMNA PROFESOARĂ !
                                                                                                                           


    
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu