joi, 22 noiembrie 2012

Asteptand o AMBULANTA

Numai asa iti dai seama cat esti de mic. Si mai ales cat esti de neinsemnat. Suferi in tacere, suferi in lacrimi, suferi de frica...Si cand nu se mai poate, crezi ca mai ai o sansa: sa chemi AMBULANTA si sa speri ca vei gasi o rezolvare. Suni. De fapt, nu suni tu, ci altcineva, drag, de langa tine. Si-ti dai seama cat sufera si el dupa tonul vocii cu care trebuie sa explice, de doua ori, pe acelasi apel, din ce motiv suni acolo. Si astepti. Esti constient ca nu esti singurul care are nevoie de ajutor. Trece o ora si starea de rau se amplifica. Te simti atat de aiurea...Se mai da un telefon si se intreaba daca mai dureaza. Se pare ca sunt multe solicitari. Continua asteptarea. Mai trec alte minute si apare, in sfarsit, echipajul. Foarte obosit, stresat, irascibil. Spui ca ai o stare de rau general, ameteli si stare de voma, o durere intensa si inexplicabila in mana stanga si o durere in piept si esti apostrofat ca ai prea multe probleme. Si trebuie sa te hotarasti asupra uneia. Nici nu mai stii pe ce lume esti cand deja ti s-a luat tensiunea, temperatura si ti s-a verificat si glicemia. Mai primesc o intepatura cu un analgezic si un antivomitiv. Punct. Totul e in limite normale. Echipajul pleaca si eu parca nu-mi mai simt mana stanga. Cu cea dreapta reusesc sa butonez ceva la calculator si sa incerc o rezervare online la un medic specialist. Pentru momentul cand ma voi putea ridica pe picioarele mele. La AMBULANTA se rezolvase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu