luni, 5 noiembrie 2012

5 NOIEMBRIE CU TRISTETE

S-au implinit doi ani de la plecarea POETULUI meu de suflet. Mi-e dor si mie de el, dar am avut inspiratia (cam ciudata atunci) sa inregistrez niste interviuri cu el, prezentate la TV. Le mai urmaresc cand vreau sa-l mai vad sau sa-l mai aud. Desi am vocea lui bine intiparita in minte. Si in suflet. Postez o poezie trista, de final. Sau de inceput.



Adrian Paunescu- De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi,


Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gândul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorându-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscând ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viata, înca niste ani
Si tarii mele minima dreptate.

31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta



2 comentarii:

  1. Subscriu la tristeţea ta, Maria, dar să ne mângâiem cu frumuseţea versurilor lui, care vor trăi veşnic, atat cât vor trăi românii!
    ÎMBRĂŢIŞĂRI DRAGA MEA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru ca faceti parte si din viata mea! M-am apropiat intotdeauna de oamenii cu suflet cald, de oamenii sensibili si speciali. Si cu atat mai mult, de cei care l-au iubit si l-au apreciat pe ADRIAN PAUNESCU.

      Ștergere