luni, 7 februarie 2011

Despre ipocrizie

Am cunoscut si oameni ipocriti. Credeam ca au disparut. Eu credeam asta doar pentru ca nu pot sa traiesc in preajma lor. Am cunoscut de-a lungul vietii tot felul de oameni. Nu stiu de ce nu accept ca cei “diferiti” de noi vor fi permanent pe lumea asta. Mie mi se pare ca fac parte din familia oamenilor normali. Dar daca nu o mai fi asa ? Am avut colegi de scoala care povesteau despre parintii lor ca fac si dreg si sunt mari…Viata a facut ca pasii sa ma duca in locurile unde acestia lucrau si sa aflu ca nu erau atat de MARI cum erau descrisi. Problema am inteles-o mult mai tarziu…Cu amaraciune am concluzionat ca acelor copii le era rusine sa spuna cu ce se ocupau parintii lor. Sau nu neaparat ca le era rusine…Ei ii doreau pe parinti mult mai SUS. Mie mi s-a parut straniu, pentru ca, parintii mei, muncitori fiind, m-au invatat sa respect munca si pe oameni. Nu m-am temut sa spun adevarul….Mai tarziu, am cunoscut persoane care nu aveau puterea sa spuna cu ce se ocupau partenerii lor de viata. Spuneau ca “sunt” ceea ce nu erau. Eu am continuat sa spun adevarul…Cred ca pe unii i-a deranjat….Sau i-a contrariat. Am continuat sa traiesc. Linistita si foarte fericita. Mi-am ales un drum in viata. Si e frumos. Si in jurul meu e multa tinerete si buna dispozitie. M-am comportat asa cum am simtit. Asa cum mi-a dictat inima. Si mi-a fost bine, desi unii mi-au reprosat ca am un comportament diferit de al lor…. Acum incearca “sa dreaga” cate ceva din comportamentul lor. Nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca “ma certau”. Nu inteleg prea bine ce e…E ipocrizie sau ce o fi ?