vineri, 15 octombrie 2010

Tristete

Mi-era dor sa scriu...A trecut atat de mult timp. Nu ca nu as fi avut inspiratie, dar m-au coplesit intamplarile sau, mai bine zis, necazurile din ultima perioada. Am pierdut un coleg foarte apropiat si ma intreb si acum daca este adevarat. M-a bulversat mult faptul ca omul asta a presimtit ca i se apropie sfarsitul. Era foarte bolnav si, in ciuda acestui lucru, a refuzat ajutorul medical salvator si a fost prima persoana pe care am auzit-o spunand: "abia astept sa vad cum este dincolo". Am rezolvat o mare parte din lucrurile pe care m-a rugat sa le rezolv, stiind ca va pleca. Ieri am povestit despre el. Nu am mai avut emotii, nu am mai plans, fapt ce-mi demonstreaza ca sunt puternica. Asa i-am promis ca o sa fiu. E foarte trist la birou si ma uit cum nimeni nu mai intreaba, nimeni nu mai vorbeste despre el...Semn ca viata merge inainte, asa cum e ea, cu bune, cu rele....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu