Când eram doar cu puţin mai tânără, un coleg mi-a atras atenţia că folosesc mult prea des cuvântul PRIETEN. Aproape că m-a intrigat observaţia lui. Am analizat mult timp ceea ce făcusem şi spusesem atunci. Cu timpul, “prietenii” de atunci s-au cernut. Şi s-a tot redus numărul lor. Colegul acela a avut dreptate. Poate e şi vina mea. Niciunul nu mi-a spus că greşesc. Şi mai ales unde. Eu îndrăznesc să compar PRIETENIA cu MUZICA. Îi vrei aproape pe prieteni, ca atunci când vrei să asculţi o anumită muzică, la un moment dat. Nu poţi fi “sufocat” de prieteni. Şi vorbesc aici de cei adevăraţi. Prietenul e cel care te ascultă când ai chef să povesteşti, dar care, a doua zi, ştie exact ce i-ai spus. Cel care uită nu poate fi prietenul de care ai nevoie. Prietenul e cel care sau îţi spune tot, sau nu spune NIMIC. Prietenul e cel care are încredere în tine, nu cel care nu are. PRIETENIA e la tot pasul, depinde de noi când suntem dispuşi să primim “acordurile”…PRIETENIA se ascultă pe CD-playerul sufletului. Se trăieşte. Sau nu.
19 oct.2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu